marți, 20 mai 2014

3 argumente pentru Contractul de Servicii Fotografice

A venit vremea sa vorbim si despre contractul de servicii fotografice, deoarece pentru voi, clientii si colaboratorii nostri, este foarte important, din cel putin 3 motive:

1. Contractul de servicii fotografice stabileste o relatie client - furnizor clara si corecta.

Vreti sa stiti clar, inca de la inceputul relatiei noastre, cand, cum si ce remuneratie datorati? Sau poate cate imagini veti primi, cand anume si la ce specificatii? Sau cum va asigurati ca informatiile despre imobilul fotografiat sunt si raman confidentiale? Sau ce asteptari avem de la d-voastra inainte si dupa o sedinta foto? Contractul nostru cuprinde toate aceste detalii.

2. Contractul de servicii fotografice este important pentru a va deduce fiscal cheltuielile cu serviciile fotografice.

Daca desfasurati o activitate comerciala in domeniul imobiliar, atunci va veti bucura sa aflati ca toate cheltuielile cu serviciile noastre de fotografie imobiliara sunt deductibile, deoarece sunt cheltuieli suportate in vederea desfasurarii obiectului de activitate. Pe langa factura, contractul constituie document justificativ, solicitat de catre inspectorii fiscali in scopul stabilirii deductibilitatii sumelor facturate.

3. Contractul de servicii fotografice este cel care permite beneficiarilor nostri sa utilizeze imaginile pe care le realizam.
Exact! Dreptul de a utiliza o imagine in scop comercial, de a o publica, etc se transfera numai in baza unui contract scris, in caz contrar fapta constuind o incalcare a Legii drepturilor de autor, nr. 8/ 1996, cu modificarile ulterioare. Contractul va confera siguranta faptului ca drepturile patrimoniale asupra imaginilor pe care le realizam pentru d-voastra, se transmit catre d-voastra.


Daca doriti sa consultati contractul-nostru cadru, trebuie doar sa solicitati o copie la adresa contact@ imobiliarfoto.ro.